Începând cu ianuarie 2018, Dan Modrogan este CEO-ul grupului de firme Alvogen în România. Cu o bogată experiență profesională, împărțită între consultanță financiară (Manager de Audit în cadrul biroului din București al Ernst & Young Romania) și industria farmaceutică, Dan face parte din echipă din 2008, când s-a alăturat companiei în poziția de Controlor Financiar, promovând ulterior ca Financial Manager pentru ca, odată cu achiziția Labormed de către Alvogen, să devină Chief Financial Officer al Labormed Alvogen.
Din anul 2016, el a devenit responsabil și de coordonarea aspectelor financiare ale grupului Alvogen în Europa Centrală și de Est, din poziția de VP of Finance. Dan a absolvit Facultatea de Contabilitate și Informatică de Gestiune din cadrul ASE București și este membru al Association of Chartered Certified Accountants.
Claudiu Manolescu face parte din echipa Alvogen din septembrie 2017, ca Vice President Finance CEE, fiind totodată și CFO-ul reprezentanței companiei în România.
Cu o vastă experiență profesională, de peste 15 ani, el a ocupat diverse poziții în sfera financiară, printre care Senior Auditor (la Ernst & Young Romania), Budgeting & Reporting Manager, Investor Relations Manager, Group Accounting & Reporting Director sau Chief Financial Officer.
Claudiu s-a alăturat echipei de top management a Alvogen după 12 ani petrecuți în industria farma, în cadrul companiei de distribuție A&D Pharma, dintre care ultimii 6 ca Head of Accounting & Reporting.
Absolvent al Academiei de Studii Economice București (facultatea de Contabilitate şi Informatică de Gestiune), el este și membru al Association of Chartered Certified Accountants.
Country Manager al subsidiarei Alvogen în România, Viorica Predună s-a alaturat echipei în 2011, inițial în calitate de Business Unit Manager. La nivelul grupului Labormed Alvogen, ea ocupă poziția de Chief Commercial Officer, coordonând astfel activitatea întregii divizii comerciale.
Înainte de a accepta provocarea Alvogen, Viorica a petrecut cinci ani în cadrul Actavis,
pentru început ca Area Sales Manager și, din 2008, ca Director de Vânzări. Anterior, ea a lucrat timp de alți cinci ani pentru Sicomed (actuala Zentiva), în primul an ca reprezentant medical, pentru ca mai apoi să ocupe funcția de Area Sales Manager.
Viorica este absolventă a Universității de Medicină și Farmacie din Craiova.
De profesie inginer chimist (Institutul Politehnic București) și absolvent al unui EMBA (Asebuss - București), Mirel Florică a deținut, de-a lungul timpului, poziții manageriale în diverse companii farmaceutice.
Domeniile sale de experiență includ Supply Chain Management (lanț de aprovizionare, producție, distribuție) și consultanță pentru managementul eficient al organizațiilor.
Înainte de a se alătura acestei echipe, Mirel a deținut poziția de Director de Operațiuni la Terapia. Începând cu anul 2016, ca o extensie la atribuțiile sale, Mirel coordonează și activitatea fabricii de ambalare Alvogen din Barice, Serbia.
Radu Sasmireșan are o experiență în vânzări de peste 15 ani și a deținut, de-a lungul timpului, diferite poziții manageriale în acest domeniu: Area Sales Manager, Regional Sales Manager ș.a. Înainte de a se alătura actualei echipe, Radu a ocupat postul de Regional
Business Manager (Transilvania) la Terapia, timp de 4 ani.
În prezent, el este responsabil de coordonarea, eficientizarea și controlul echipei naționale de marketing și vânzări, care însumează peste 90 de oameni.
Parte din echipa Labormed Alvogen din anul 2016, Allice Stroe este responsabilă de activitatea de producție a fabricii Labormed (în calitate de Production Manager) și oferă sprijin Chief Operating Officer-ului în coordonarea tuturor departamentelor operaționale, ca Deputy COO. Allice s-a alăturat inițial companiei în calitate de Manager Asigurarea Calității pentru ca, după un an, să fie devină QA & QC Director.
Cu o experiență de 15 ani în industria farmaceutică, atât în Producție cât și în Asigurarea Calității, ea și-a desfășurat cea mai mare parte a activității profesionale în cadrul fabricii Europharm din Brașov, unde a deținut diverse funcții de coordonare (de la Packaging Area Manager, la Production Manager) și, cel mai recent, Quality Assurance Manager - timp de 4 ani.
În ceea ce privește studiile, Allice este absolventă a Facultății de Farmacie din cadrul Universității "Carol Davila" București.
Abhaykumar Chandak este Director de Cercetare și Dezvoltare, făcând parte din echipa Alvogen din iunie 2017. Înainte de a se alătura acesteia, el a lucrat timp de 5 ani ca Associate Director (Principal Scientist) pentru laboratoarele Dr. Reddy's din Hyderabad, India.
Absolvent de studii post-universitare în domeniul farmaceutic (NGSM Institute of Pharmaceutical Sciences and Research, Mangalore), Abhay și-a început cariera de cercetare și dezvoltare în cadrul Centrului de Cercetare Glenmark din India. Ulterior, el a condus o echipă de cercetători la compania farmaceutică indiană Cadila Healthcare Limited.
Cu o experiență de 14 ani în Project Management și Formulare Farmaceutică, Abhay va coordona activitatea de dezvoltare a formelor oral-solide, pe tot parcursul dezvoltării - de la studii de fezabilitate, evaluare API, loturi de laborator, loturi de încercare și loturi destinate aprobării de către autoritățile competente.
Din luna iunie a anului 2018, Laura Chiriacescu ocupă funcția de Director Asigurarea și Controlul Calității în cadrul grupului de firme Labormed Alvogen. Ea s-a alăturat echipei venind din Roche, unde a ocupat timp de 3 ani poziția de QP.
Laura are peste 18 ani de experiență în domeniul medical-farmaceutic, atât în sectorul public (Inspector clasa I în cadrul Direcției de Sănătate Publică București), cât și în companii private (Quality Manager la GSK, Manager de Depozit la Europharm, QA Manager la Farmex sau Manager de Producție la Medipharma).
Absolventă a Facultății de Farmacie din cadrul Universității "Carol Davila" din București, Laura deține, printre multiple atestări, un certificat de membru al Colegiului Farmaciștilor din România (Colegiul Farmaciștilor, 1997) și un certificat care îi atestă calitatea de persoană calificată/QP (Agenția Națională a Medicamentului, ianuarie 2007).