Labormed Alvogen la Congresul Național al Societății Române de Cardiologie

2.10.2017

În perioada 20-24 septembrie 2017 a avut loc, la Sinaia, cel de-al 56-lea Congres Național al Societății Române de Cardiologie. În acest an, Societatea Română de Cardiologie a împlinit 70 de ani de la înființare, astfel evenimentul s-a desfășurat într-o atmosferă festivă. Au fost 4 zile de congres cu sesiuni educaționale și științifice, precum și discuții de o calitate excelentă care au demonstrat pregătirea excepțională a medicilor români. Numărul de participanți, de aproximativ 2800 de medici inscriși, a fost un record.

Temele abordate s-au axat pe comunicarea celor mai noi studii din specialitatea cardiologie, cu focus pe hipertensiunea arterială, infarctul miocardic, insuficiența cardiacă. La manifestări au participat medici din specialitățile cardiologie, medicină internă, precum și medici de familie din toată țara.

În cadrul expoziției medicale, LabormedAlvogen a participat cu stand, iar medicii participanți la eveniment au discutat cu reprezentanții noștri despre produsele Rx, cu focus pe Dilvas și Diurocard. Colegii noștri au oferit materiale promoționale care au fost primite cu mare interes și considerate utile de către medici.

În plus, la stand am oferit "suplimente" de vitamine și energie, sub formă de gustări din legume proaspete, în locul de-acum clasicelor dulciuri. Medicii au remarcat că astfel ne-am diferențiat de ceilalți participanți la eveniment, ca o veritabilă companie farmaceutică preocupată de promovarea unui stil de viață sănătos.

Utilizăm module cookie pentru a ne asigura că site-ul nostru funcționează corect și pentru a colecta statistici despre utilizatori, pentru a îmbunătăți site-ul. Aflați mai multe.