Scapa de raceala

Organismul poate fi intarit tot anul

Durerile in gat, usturimea si raguseala pot avea mai multi factori determinanti: vorbitul excesiv, expunerea la fum si mai ales afectiunile sezonului rece. Raceala si gripa sunt cea mai frecventa cauza a durerilor in gat, 70% dintre romani fac intre 1-2 episoade de raceala pe sezon. Deci multi dintre noi au din pacate o experienta considerabila in acest domeniu.

Avem pentru tine cateva principii pe care le poti memora usor si care te vor ajuta sa-ti pastrezi sanatatea chiar si in perioadele cu incidenta crescuta de raceala si gripa:

Soarele este aliatul tau: 15 minute pe zi, la soare, sunt suficiente;

Practica mersul pe jos cat mai des, in orice anotimp! Aerul proaspat este partenerul cel mai fidel in timpul plimbarilor lungi pentru ca el va fortifica imunitatea. Trebuie doar sa-ti alegi corect imbracamintea in functie de sezon, temperatura de afara si starea vremii;

Organismului tau ii plac dietele bogate in proteine, fructele si legumele, asadar, nu uita sa le incluzi in meniul tau


1. Asigura-ti confortul termic

Fii atent la schimbarile de temperatura in timpul racelii sau gripei deoarece organismul infectat este mai vulnerabil. Stai in casa daca vremea e rece sau imbraca-te adecvat temperaturii  de afara, in caz ca esti nevoit sa iesi. Unul dintre simptomele instalarii febrei este transpiratia abundenta, de aceea ai grija sa schimbi hainele ude si sa te imbraci mai usor daca te simti incalzit. Aerul proaspat ajuta si el la eliminarea infectiei insa, nu uita ca atunci cand aerisesti camera, trebuie sa te afli in alta incapere.

2. Bea multe lichide

In timpul racelii sau gripei organismul este usor deshidratat, prin urmare, trebuie sa consumi multe lichide (in special ceaiuri si sucuri) care vor ajuta organismul sa-si suplineasca rezerva de apa. Sucul de portocale proaspat stors este bautura perfecta deoarece contine multa vitamina C. Bea 6-8 pahare de apa/suc de fructe/ceai sau alt lichid, dar evita alcoolul.

3. Fa o baie fierbinte

Fa o baie cu aburi sau reprize de inhalatii care te vor ajuta sa-ti eliberezi caile nazale . Pentru un efect mai sigur, poti adauga plicutele de ceai de musetel, menta sau eucalipt.

4. Spala-te pe maini

Contactul mainilor cu suprafete infestate este cel mai uzual mod de raspandire a infectiilor astfel ca spalatul regulat al mainilor te ajuta sa previi raspandirea virusurilor si bacteriilor.

5. Mananca sanatos

Vitaminele sunt intotdeauna de partea ta, de aceea ai nevoie de o dieta bogata in alimente cu vitamine. Fructele si legumele proaspete bogate in antioxidanti, minerale si vitamine (precum coacazele, afinele, kiwi, lamaile, portocalele, merele, grapefruit, varza, ardeiul rosu, patrunjelul, prazul), alimentele precum ghimbirul si usturoiul sau iaurturile si produsele acidolactice ajuta organismul sa lupte eficient impotriva infectiilor si pot scurta durata racelilor.

We use cookies to ensure our website works properly and to collect statistics about users in order for us to improve the website. Learn more.