Strategia 2015

Trei piloni sprijină strategia ambiţioasă de dezvoltare a Grupului Alvogen la nivel global: selecţia targetată a produselor şi a pieţelor, eficienţa operaţională şi selectarea strategică a partenerilor şi a angajaţilor.  În România, Alvogen este la început de drum, însă asta nu ne împiedică să privim viitorul cu optimism şi încredere deplină în propriile puteri.

 

Principalul obiectiv al Alvogen Romania îl constituie, pentru început, crearea portofoliului de produse. În următorii doi ani ne dorim să deţinem în portofoliu peste 50 de produse medicamentoase din arii terapeutice precum oncologia, neurologia, gastroenterologia, bolile cardiovasculare, respiratorii şi infecţioase.

 

Cel de-al doilea obiectiv vizează crearea echipei de management şi de vânzări, precum şi selecţia şi recrutarea de noi angajaţi, astfel încât echipa Alvogen din România să numere, până la jumătatea anului 2011, aproximativ 60 de membri.

 

Laurenţiu Scheuşan, Director General Alvogen Romania:

 „ Prioritatea o constituie crearea portofoliului de produse. Pentru aceasta, căutăm soluţii ca să avem produsele înregistrate în cel mai scurt timp posibil, incluzând aici şi achiziţii de produse sau autorizaţii de punere pe piaţă de la produsele deja înregistrate.”

Mountain